Ce presupune organizarea unei nunți- planificare, etape, realizare

Organizarea unei nunți-planificare, etape, realizare

Drumul de la cererea în căsătorie până la schimbul efectiv de verighete binecuvântate în numele Divinității este presărat adesea cu destul de multe provocări. Chiar dacă alegi să îți organizezi singur nunta sau să apelezi la un wedding planner cu experiență, etapele de organizare sunt similare și de cele mai multe ori înseamnă un efort susținut pe întreaga perioadă ce se scurge până la marele eveniment. Dacă te pregătești de nuntă și vrei să ai un ghid complet de organizare, iată câteva idei care îți vor fi cu siguranță de folos.Organizarea unei nunti

Care sunt etapele de organizare a unei nunți?

Dacă v-ați hotărât că drumurile voastre nu au cum să mai fie separate, următorul pas este acela de a seta foarte bine și drumul comun. În primă fază va fi nevoie să vă gândiți la o dată preferată sau la o perioadă a anului în care veți dori să realizați marele eveniment. Această dată vă va ajuta să rezervați ziua pentru cununia religioasă, adică pentru slujba de la biserică, pentru ca de acolo lucrurile să decurgă oarecum firesc.

Alegerea bisericii și a datei pentru cununia civilă și religioasă

Acestea este primul pas, așa că verifică disponibilitatea bisericii și a preotului, pentru că spre deosebire de cununia civilă, unde oficierile se fac în ziua dorită la primărie, la biserică există posibilitatea ca data să fie deja rezervată pentru alte oficieri. Din acest motiv traseul normal este să stabilești ziua cununiei religioase, pentru ca mai apoi să rezervi data și pentru cununia civilă. Data nunții este o alegere emblematică, deoarece orice legătură cu furnizorii sau partenerii va fi relaționată de disponibilitatea în funcție de dată.Organizarea unei nunti

Alegerea restaurantului pentru petrecere

După ce ai ales data nunții va trebui să iei legătura cu restaurantul sau restaurantele la care ți-ar plăcea să organizezi evenimentul. În funcție de disponibilitatea localului vei ști și care este locul în care invitații se vor bucura alături de tine de nunta ta. Cu reprezentanții restaurantului vei discuta încă de la început detaliile contractuale, cum ar fi estimarea numărului de invitați și potențiale idei de amenajare. De asemenea, vei afla dacă restaurantul se ocupă și de candy bar, băuturi și tort, sau dacă va fi nevoie de un furnizor separat. Ulterior, spre data nunții tale va fi nevoie să revii la restaurant pentru a pune la punct ultimele detalii ale nunții la local, cum ar fi numărul exact de invitați, decorarea sălii, dar și prezentarea formației sau confirmarea că tortul, prăjiturile și florile își vor găsi locul potrivit la data nunții tale, în acel restaurant.Organizarea unei nunti

Realizarea invitațiilor de nuntă

O dată ce ai stabilit ziua nunții și locațiile efective de desfășurare a evenimentului, poți merge mai departe și să cauți modele de invitații de nuntă pe care să le oferi invitaților. Vei avea nevoie de data nunții și de informațiile relevante despre local, biserică și primăria la care se oficiază cununia civilă. Vei vedea că sunt o mulțime de furnizori de invitații de nuntă, cu modele din cele mai diverse, însă în general este indicat ca invitațiile să fie cât mai simple, deoarece o nuntă ridică destul de multe cheltuieli. 

Alegerea fotografului de nuntă

Chiar dacă până la nunta efectivă este destul de mult timp, un fotograf de nuntă nu se alege pe fugă. În plus, dacă vei dori să beneficiezi și de o ședință foto Save the date, relația cu un fotograf nuntă este imperios necesară. Practic, atunci când vorbim despre un forograf nuntă relația nu este una punctuală, nu este doar o colaborare punctuală, ci una pe termen lung, în cele mai multe cazuri.

Noi, spre exemplu, am fotografiat cupluri pe care le-am cunoscut încă de la ședința foto de logodnă și care ne-au ales pentru serviciile de fotograf nuntă, dar și pentru ședințele ulterioare: sedința foto Trash the dress sau ședința foto de botez, pentru că da, a urmat și un bebeluș. ☺

Un fotograf nuntă nu este prezent la eveniment doar pentru a surprinde fotografiile ideale pentru ca mai apoi să se întoarcă în studio să le prelucreze. Este o relație puternică între cuplul de miri și un fotograf de nuntă pentru că acesta ajunge să îi cunoască în timp și să înțeleagă care este stilul lor preferat și ce ar vrea să primească. În definitiv fotografia de nuntă este amintirea cea mai importantă a evenimentului așa că un fotograf nuntă profesionist va face tot ceea ce îi stă în putere pentru ca rezultatul final să fie pe măsura așteptărilor. 

Alegerea salonului pentru make-up și coafură

Un aspect foarte important în organizarea nunții, cu implicații majore pentru ziua marelui eveniment, este machiajul de nuntă. Este recomandat să apelezi la machiaj profesionist, deoarece detaliile de finețe ale acestuia vor fi surprinse de către fotograf. De asemenea, un fotograf nuntă știe că în ziua evenimentului el trebuie să fie prezent și la ședința de make-up, pentru a surprinde pregătirea fastuoasă a miresei.

De aceea, cu câteva luni înainte de eveniment este important să alegi un salon potrivit și să stabilești și probele de machiaj, pentru a vedea care dintre soluțiile de make-up profesionist ți se potrivesc. De asemenea și pentru coafură vei avea nevoie de aceleași detalii stilistice de pregătire, fiind necesar ca la una dintre probe să porți și voalul, pentru a verifica armonia elementelor coafurii cu voalul în sine. Organizarea unei nunti

Alegerea fomației sau a DJ-ului și a maestrului de ceremonii

O petrecere nu e petrecere dacă nu ai și o formație pentru nuntă. Va trebui să mergi la vizionări sau să apelezi la formații care să îți și arate demo-uri ale abilităților profesionale. Este recomandat să vezi și un portofoliu pentru a te asigura că alegerea ta este cea bună, iar dacă ești convins, atunci va trebui să verifici din nou disponibilitatea datei nunții atfel încât serviciile să fie acoperite.

Alegerea verighetelor, a rochiei și a costumului de mire

Aceste elemente sunt deosebit de importante pentru că ele nu doar că vor înfrumuseța nunta, ci vor rămâne de asemenea în amintirile tale, în fotografiile tale, ca fiind accesorii definitorii, de care îți amintești cu plăcere. Verighetele sunt chiar dovada vie că dragostea voastră este nu doar în inimă ci și în fața lui Dumnezeu, așa că luați-vă timp pentru a vă căuta ținutele pentru voi ca miri, pentru domnișoare de onoare și pentru cavaleri și nu uitați de verighete!

Rochia trebuie aleasă cu grijă și trebuie să te reprezinte perfect, mai ales că aceasta este de fapt piesa centrală a tabloului pe care un fotograf de nuntă îl realizează cu ajutorul aparatului foto. Oferă-ți timpul necesar pentru a alege ceea ce ți se potrivește și extrapolând, fă același lucru și pentru ținutele domnișoarelor de onoare sau a cavalerilor care vor sta alături de mire în cea mai importantă zi a voastră.

Alegerea florilor și a decorațiunilor pentru nuntă

Ținând seama de sezonul în care areloc nunta poți apela la florării sau la firme specializate care se ocupă de decorarea sălilor. În funcție de preferințe și buget poți opta pentru anumite tipuri de aranjamente și pentru culori. De asemenea, vei putea alege și dacă vrei efecte pirotehnice la nuntă sau porumbei la biserică, sau orice alt detaliu semnificativ, deoarece unele firme se ocupă de pachete complete de decorațiuni sau accesorii de nuntă, incluzând pe lângă toate acestea și cutia pentru darul miresei, accesoriile pentru tradiții sau chiar cocardele pentru invitați.

Alegerea mărturiilor pentru invitați

Legat de ideea de fotograf nuntă, în unele cazuri poți alege să dăruiești ca mărturii chiar pozele făcute la primirea invitaților. Dacă nu dorești acest lucru, atunci te poți orienta către alte tipuri de mărturii, iar dintre toate, obiectele handmade sunt la mare căutare. 

Alegerea tortului și candy bar

Tortul este piesa centrală a petrecerii de la restaurant, iar din acest motiv, așa cum am spus anterior, trebuie să verifici dacă acesta este pus la dispoziție de către local. Dacă nu se poate face acest lucru, atunci poți opta pentru un alt furnizor și de asemenea va trebui să te ocupi și de candy bar. 

Da, abundența este un criteriu sine qua non la o nuntă și chiar dacă pare că sunt multe lucruri de bifat, în realitate ele sunt menite să asigure desfășurarea unui eveniment perfect, cu tot ce presupune acesta. De la local la fotograf nuntă și videograf, de la meniu și băuturi la tort, de la un simplu ”da, vreau” spuns într-un cadru intim la un ”DA!” hotărât spus în fața ofițerului stării civile, drumul e lung. 

Și totuși, oricât de lung ar fi acesta, în final îți dai seama că totul a meritat. Ca fotograf, văd această mulțumire pe chipul mirilor mei, ori de câte ori particip la o nuntă. Acest lucru mă inspiră și mă face să îmi dau seama că dincolo de a fi doar simple evenimente nunțile la care particip sunt adevărate lecții de viață și imbolduri spre recunoștință.

Așadar, ai o nuntă de organizat anul acesta? Hai să facem cunoștință! Cu partea de fotografie de nuntă te ajut eu! ☺

Leave a Comment

Your email address will not be published. Marked fields are required.